În weekend-ul ce tocmai a trecut, iarna și-a intrat în drepturi. Deși suntem abia în luna noiembrie a nins puternic la munte, iar stratul de zăpadă depus a fost unul consistent. În anumite stațiuni montane, drumul a fost acoperit de ninsoare, iar drumarii au intervenit în forță. Vremea rea a produs mai multe stricăciuni și a făcut pagube considerabile.
La început de noiembrie a fost marcată prima ninsoare serioasă din acest an. Zăpada s-a depus în strat gros și a provocat numeroase probleme pentru turiștii din stațiunile montane. În timp ce la munte a nins, vremea rea a făcut ravagii și în alte zone din țară.
(CITEȘTE ȘI: CLARIFICĂRI IMPORTANTE PENTRU ȘOFERI PRIVIND ANVELOPELE DE IARNĂ. DIN CE MOMENT DEVIN OBLIGATORII PE DRUMURILE DIN ROMÂNIA)
Așa cum spuneam, în weekendul ce tocmai a trecut vremea nu a fost una prea blândă. A nins la munte, iar zăpada s-a depus în strat gros. Într-o stațiune din Bihor, turiștii au rămas blocați în pensiuni până când utilajele au deszăpezit drumul de acces. Turiștii cazați la o pensiune din stațiunea Padiș, la doar 1.300 de metri altitudine, au avut parte de o surpriză de proporții. Aceștia s-au trezit că mașinile le-au fost îngropate în troiene, rămânând astfel blocați.
„Cei care erau deja sus nu puteau să coboare, cei care erau jos nu puteau să urce. Ne-a luat prin surprindere, nimeni nu se aștepta la astfel de precipitații”, a declarat Valentina Roma, angajata pensiunii, potrivit stirileprotv.ro.
Din fericire, drumarii au acționat repede, într-o oră drumul a fost eliberat, iar turiștii au putut să plece liniștiți spre casă.
„Turiștii care voiau să pornească la prima oră, neavând nici mașinile echipate corespunzător, până ce mașina de deszăpezit a ajuns la ei au stat acolo. Într-o oră, toată problema s-a rezolvat”, a declarat Mircea Mălan, vicepreședinte CJ Bihor.
Nu doar în Bihor zăpada și-a făcut simțită prezența și le-a creat probleme turiștilor. Același lucru s-a întâmplat și în unele stațiuni din județul Harghita, precum Mădăraș, Pasul Bucin ori Harghita-Băi.
A nins și în Masivul Iezer, dar și în Munții Șureanu. De asemenea, zăpadă și-a făcut simțită prezența și în Cavnic și Borșa, în Maramureș, dar și pe Muntele Mic. Pe creste, omătul s-a depus în strat și mai mare. Singurii care s-au bucurat de zăpada neașteptată au fost cabanierii, care se gândesc că s-ar putea schia devreme anul acesta.
Vremea rea și-a făcut simțită prezența și în alte zone din țară. Vântul puternic a rupt doi copaci în apropiere de localitatea Praid, iar unul dintre ei a căzut peste o mașină aflată în mers pe DN13B. În urma celor întâmplate, doi pasageri au fost răniți și transportați la spital.
Vântul a făcut probleme și în Făgăraș, unde rafalele au desprins acoperișul unui bloc, care a căzut peste două mașini parcate și le-a avariat. De asemenea, în Constanța mai mulți copaci au fost smulși din pământ. Probleme asemănătoare au fost și în Capitală, unde vântul a suflat în rafale de până la 60 de km pe oră, iar până la orele prânzului pompierii au intervenit în cel puțin 30 de situații de urgență.